Imi place sa ma povestesc cum era inainte, imi place sa savurez momentul si imi place sa visez la viitor. Cand sunt singur nu ma gandesc la trecut sau la prezent, imi bat capul numai cu viitorul. Stiu ce vreau sa am in viitor, stium cum as putea sa ajung acolo....dar....parca imi place sa nu imi traiesc visele. Am avut un vis, pe care mi-ar fi placut tare sa il traiesc dar acuma nu il mai am. Uneori se petrec lucruri cu care ar trebui sa ma lupt si nu o fac. Daca ma privesc din departare, arata de parca as astepta ceva, dar nu stiu ce. Am ajuns sa ma cunosc destul de bine, sunt cel mai bun prieten al meu, fata de mine nu am secrete iar cu toate astea uneori nu pot sa imi raspund la anumite intrebari.
Am sa renasc la un moment, dar pentru inceput trebuie sa pornesc o revolutie impotriva mea, caci eu sunt unicul care imi sta in drum. Eu sunt in acelas timp cel mai bun prieten dar si cel mai mare dusman pe care il am.
De multe ori ma simt ca un spectator al unei piese de teatru, o drama stupida si plictisitoare atat de comuna, si totusi atat de unica pentru mine.