hmm...

Atacuri de panica insomni, cam asa pot sa descriu noptile. Tot incerc sa ma agat, sa caut motive pentru care viata are un rost dar pe zi ce trece raman fara inspiratie. Sunt convins ca este doar o stare trecatoare, dar nu pot sa ma abtin sa nu imi fac griji. Ma tot gandesc ca starea se poate agrava, si din depresie in depresie, ajung sa fiu depresiv constant.

De multi ani am momente in care am cate o depresie, ca si un ciclu, cateva luni eram bine, iar apoi o zi doua eram la pamant, doar ca acuma sunt in continuu la pamant si ocazional sunt bine. Sunt bine numai atunci cand fac ceva care sa ma distraga. Momentele acelea sunt superficiale, dar totusi sunt bine venite.

Cred ca totul se rezolva de la sine in momentul in care am sa ma angajez. Doar ca ziua aia se tot lasa asteptata, si asa incet incep sa nu mai pot sa imi imaginez cum arata acel moment.

Pana acum nu am putut sa ii inteleg pe sinucigasi, si niciodata nu am fost de acord cu ei. Nici acuma nu sunt de acord cu ideea sinucideri, dar acuma pot sa ii inteleg de ce ai facut asta. Imi pot imagina disperarea care duce la un asemenea act.

Vad cum ma schimb si simt cum ma departez de mine, si ce este infinit ami grav este ca stiu ce as putea sa fac sa schimb asta.