simturi si valori

Durerea este ceva chinuitor, si greu si de evitat. Este ceea ce toata lumea evita, cand ma tai la deget nu este nasol pentru ca curge sange, sau ca ramane o cicatrice, ci pentru ca doare. Dar de multe ori durerea aduce dupa sine fericire, cei care au avut o data durere de masele, stiu ce sentimet de usurare, pot sa zic lejer fericire, au avut cand durerea a trecut. Si e bine.
Problema mea acuma nu este o durere fizica, caci stiu cum este aceea, durerea mea este una sufleteasca, si din experienta mea, cand durerea asta trece nu sunt fericit, cu mici exceptii, sau usurat sau io stiu...sunt pur si simplu marcat, si ramane un semn. Iar in timp, mai vad semnul ala, si imi aduc aminte, si simt iarasi durere, si tot asa....un cerc vicios. Si uitarea este una din cele doua solutii, dar nu pot sa uit, si cu cat ma chinui mai mult sa uit cu atat ma gandesc mai mult si cu atat sufer mai mult. Cealalta solutie este ura, dar sa urasc nu vreau, uneori vreau, alteori ma uit la mine si imi este un pic sila de ce vad. Ce este convenabil la ura, este ca ma motiveaza ma face sa uit de durerea mea si sa ma gandesc la suferinta celorlalti ca la ceva meritat, si este metoda prin care suferinta mea se calmeaza intr-un mod asemanator cu durerea de masea. Ma face sa ma simt....superior, nu este potrivit dar alceva nu am acuma, si cine s-a plans ca este superior celorlalti, un fel de libertate, ca si o briza de aer racoros intr-o zi sufocanta de vara. Este ca si cum tot ce am avut de pierdud nu mai este si tot ce am este doar de castigat, caci...cine are cel mai mult de castigat este cel ce nu are nimic de pierdut.
Pot sa spun ca ura ma elibereaza, imi blocheaza toate celelalte simturi, si din locuri necunoscute prin putere, sa trec peste tot, peste dureri peste ganduri peste sentimente. Cel ami bun prieten este ura. Iar cand ura pleaca, ma gandesc ca poate am sa ajung un moshulica mereu incruntat, si bufnos, si acei batranei nu par prea fericiti.
Acum ceva timp am zis: get a job, live your life and get the fuck out of here. Prima parte e gata, mai urmeaza capitolu' II si III.
Sunt ipocrit, sunt las, ignorant, mediocru....eh...medicru poate nu chiar, am toate defectele care se gasesc la mai toti oameni,(am zis"poate nu chiar"??), ma intreb daca shimb toate astea, am sa fiu fericit? Intrebarea isi merita raspunsul, pentru ca nu este asa de usor sa iti infrunti friciile, iar sa ma schim in totalitate este o munca titanica, si daca nu ma insel, acest drum are un singur sens.
....offff...in final eu imi bat capul cu mine, tu cu tine...si pana la urma.....ce pula mea? Cum a zis...io stiu cine....numai mortii au vazut sfarsitul razboiului!

Eu

De multe ori imi este frica de decizile pe care le iau, ma gandesc, ce spune x sau y, sau cum il afecteaza pe ala, sau pe celalalt. Imi bat capul prea mult cu cei din jurul meu. Probabil ca asta e motivul pentru care cineva mi-a spus la un moment:"toti te iubesc", dar....intrebarea este: Cat de mult conteaza pentru mine iubirea celorlalti pentru mine. Imi pasa de oameni, si sunt un om bun, nu omor buburuze, si in ultima vreme nu mai mananc nici carne de vaca, sunt niste animale prea dragute sa fie mancate, si in plus laptele este mai mult decat suficient. Ideea este ca felul in care sunt eu acuma, a adus multe lucruri frumoase, si multi prieteni, eu sunt singurul om, pe care il stiu, care se intelege bine cu toata lumea.
Problema este ca tratez toti oameni cu iubire, si in toti vad ce este frumos, si partea buna este mai stralucitoare decat cea rea, doar ca....(the "but") nu toti merita iubire, si nu toti merita sa le fie vazuta acea parte frumoasa, pentru ca este prea mica, prea nesemnificativa.
Eram la o tacla cu X si am adus un argument pro, pentru Y si ca raspuns am primit: "Eu nu ma multumesc cu putin". Se poate sa fie chiar asa, se poate ca eu sa fiu asa cum sunt, pentru nu am asteptari prea mari de la oameni si nu au cum sa ma dezamageasca.
Cea mai mare problema de fapt, nu sunt oameni din jurul meu, caracterul lor, sau ce simt ei pentru mine, problema sunt eu. Felul in care eu interactionez cu ei, caracterul meu, si faptul ca tot timpul pun pe primul loc nevoile altora. Tot timpul spun ca am timp si pentru mine, dar timpul trece si eu sunt cel care asteapta. Si ce astept de fapt? Astept lucruri bune in viata mea, pe care trebuie sa le fac eu pentru mine, dar eu sunt ocupat cu alte treburi, care avantajeaza pe alti. Tot timpul m-am considerat egoist, si poate ca in anumite privinte chiar sunt. Dar...daca fericirea celorlalti ma face fericit, sunt egoist pentru ca ii fac fericiti? De fapt nici nu conteaza raspunsul. Conteaza ca pot fi mai fericit daca incerc sa ma fac pe mine fericit, si asta ar trebui sa fac.
De mic cineva a avut grija de mine. Am crescut cu ideea de sacrificiu. Consider normal sa ajuti pe cineva chiar daca eu trebuie sa ma sacrific, si de multe ori imi pun prioritati gresite.
Trebuie sa ma schimb. Vrea sa incep sa scriu un nou capitol al vieti mele, si de data asta titlul sa fie:"COMA". Vreau fericire, indiferent de ce simt cei din jurul meu. Inevitabil cand cineva castiga altul pierde, iar o lectie importanta pe care o invat chiar acuma, este ca atunci cand vrei ceva trebuie sa il obtii indiferent de suferinta altora. Nu conteaza ce este acel ceva pe care il vrei. Fie ca este un telefon, libertate, sau femeia vecinului.
Un lucru important este atentia, trebuie sa fiu atent sa nu devin propria mea victima. Uneori lumea vrea ceva, iar apoi se dovedeste, ca acel ceva, nu era cea mai buna alegere.
Viata este prea scurta sa faci greseli!