E ciudat, dar cred ca nu mai simt nimic. Pana acum eram in permanenta chinuit de sentimente, in 90% din timp eram macinat de ura sau iubire, una dupa alta sau chiar impreuna. Dar acuma mai simt orazional ura. Atat de putin incat nici nu merita mentionat.
Ce ma mai deranjaza acuma este invidia si gelozia. Neintelegerea, este poate si din cauza socului care inca nu a trecut, dar asa usor se disipa si el, la fel ca sis tot ce am simtit pana acuma pentru ea.
Astept cu nerabdare momentul in care ma trezesc intr-o dimineata, trece dimineata, trece toata ziua, si cand ma pun la culcare nu am sa o mai am pe ea in gand. Iar a doua zi am sa imi dau seama ca a trecut o zi si nu m-am gandit la ea. Si totul a trecut, iar visul tulburat pe care l-am avut este numai o amintire, o poveste cu un sfarsit urat.
Mi-ar placea sa pot sa vad altfel situatia, si candva am sa pot sa o si fac, dar trebuie sa mai treaca ceva timp. Trebuie sa ma reculeg. Trebuie sa imi treaca nodul care imi apasa stomacul, si durerea din piept. Trebuie sa fac atat de multe, si am un milion de ganduri si o singura intrebare. Imi este frica de o groaza de lucruri, de o groaza de sentimente, de o groaza de vise. Dar daca nu ar fi frica, nu as avea nevoie de curaj.
In orice caz sunt pe drumul cel bun, sunt mai puternic ca ieri, si maine am sa fiu mai puternic ca si azi. Incerc sa imi aduc mereu aminte, ca viata mea incepe de acum, iar azi este prima zi din tot restul vieti mele. Eu sunt cel mai pretios lucru pe care il am. Sunt atat de imperfect, si totusi cu mult mai aproape de perfectiune ca alti. Inca nu pot sa ma despart de comparatii, de analogii si de anumite ganduri, dar vine si ziua aia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu