prefer sa nu, chiar daca da
si aleg sa da, chiar daca nu
iar dintre toti, ma judeci tu?
sunt eu cel ce imi vorbeste?
ma tine treaz si imi sopteste
in toiul nopti, ma trezeste.
e bine sa stiu ca sunt doar eu
si-mi caut raspuns in mine
de-as fi doar mereu, al meu
si tu de ai iesi din mine!
Si cum am ramas fara rime, si nevoia asta puerila de a scrie, ma face sa scriu, scriu!
Daca tot dau impresia ca scriu despre cineva anume, este doar o impresie. Caci nu am despre cine sa scriu. Scriu despre o idee, despre o iubire intangibila, neconditionata, despre iubirea aceea care iti umple stomacul de fluturi.
Iubirea neconditionata nu exista in randul oamenilor ca mine. Sa iubesti neconditionat trebuie sa fi parinte, si numai dragostea pentru copii poate fi neconditionata. Dragostea, iubirea pentru un alt om, este limitata de conditii. De anumiti parametri, care daca sunt incalcati, iubirea se transforma in alceva, nu neaparat ura. Dar alceva decat iubire. Si atunci trebuie sa fi nebun sa spui ca iubesti. Iubirea devine o obsesie, devine total alceva decat acel sentiment minunat, care iti pune un ranjet fermecat pe mecla. Si daca insisti ai sa ajungi sa urasti ceea ce ai iubit. Iar eu pana acuma nu am descoperit un sentiment mai distructiv decat ura simtita catre cineva pe care candva l-ai iubit.
Sunt multi care au fost cu cineva doua saptamani, o luna, un an si s-au despartit si simt ura pentru acea persoana. Ma gadnesc ca este normal, caci totusi increderea ti-a fost tradata and shit...dar nu despre asta scriu. Scriu despre acea ura care....care te face sa vrei sa sacrifici tot ce ai, sa renunti la tine doar pentru suferinta fostei/fostului. Si atunci e naspa. Iti vine sa plangi sa razi, sa dormi sa stai treaz, o avalasna de sentimente contradictori care te spinteca in doua, si cand iti dai seama ca faci o gresala, este tarziu, caci tu este deja spart in o mie de bucati. Apoi trebuie sa le aduni. Trebuie sa le aranjezi in asa fel incat sa te multumeasca rezultatul. Si aceasta redefinire a sinelui este crancen de istovitoare.
Pot sa-l inteleg perfect pe ala care s-a spanzurat in fata geamului. Nu in fata geamului lui, ci in fata geamului ei. Mai mult ca sigur ca nu a meritat sa moara, dar mai mult ca sigur ca ia futut, macar o zi din viata!
Nu e usor cu iubirea asta, si trebuie sa ai un curaj formidabil sa te tot indragostesti, si sa tot fi ranit. Probabil ca pentru uni se merita.
bafta! chiar daca crezi ca nu ai nevoie...
Un comentariu:
stiu sigur ca intre iubire si ura exista un prag foarte ingust.o linie extrem de de subtire,invizibila si indivizibila. ne delimitata de bariere ori alte obstacole...,ci doar de masura sau puterea de a intelege. poti trece dintr-o extrema in cealalta fara ca macar sa-ti dai seama. faza de cacat e ca trecerea o faci aproape involuntar. te trezesti urand total si complet,asa cum de altfel ai si iubit. omul ce l-ai iubit si te-a tradat,punand intre tine si el cutia pandorei neferecata ar trebui sa-si asume ca te-a "ucis".chiar de nu ai ajuns sa te spanzuri pe la geamuri...,dar n-o va face din simplul motiv ca tradarea nu are o miza anume,un altul sau o alta,ci pur si simplu tradarea tine de coloana. e clar ca o asemenea trauma lasa urme grele si de ne uitat,ce te dezarmeaza,castreaza,umileste...,etc dar,o data ce ai trecut pragul nu mai exista cale de intors. ce a ucis,ucis ramane. pacatul cu care vei ramane tu este ura..,pacatul celui ce te-a trecut "dincolo" este mult mai mare,imens. chiar de doar tu il sti si il simti... experienta "trecerii" iti ramane si n-ai decat sa inghiti mizeria celui ce ti-a varat-o pe gat fara sa te intrebe daca ai vrut ori ba. nu-ti ramane decat sa te ridici si sa mergi mai departe,asa murdar cum esti,frecat si manjit in suflet de excrementele celui(ei)ce ai iubit. alegerea este a fiecaruia...,a trada sau a ura va fi mereu dincolo de prag. zambeste,razi de poti si daca ai inteles ca ai iubit...,refuza sa treci pragul.multumeste-i pentru ce ai simtit langa...,si lasa-i ura sa-l copleseasca fata tine. caci ura fara adresa se intoarce mereu acolo de unde a pornit.
Trimiteți un comentariu