Incepem sa iubim pe cineva cand gasim in acel cineva o calitate care ne place, care ne desfata simturile, care atrofiaza orice logica. Poate fi o simpla privire, prin care tu vezi ceva incredibil. Un sarut, un simplu gest. Si ne-am indragostit. Si apoi iubim.
Iubirea continua prin descoperirea altor calitati a persoanei, pe care o iubim. Si tot ce vedem in acea persoana ne place, si ne incanta si ne fericeste, pana peste urechi. Timpul zboara, si niciodata nu este suficient. Orice clipa in compania personajului pe care il iubim, trece infinit de repede, iar fiecare secunda fara ea, dureaza o vesnicie. Si apoi candva se si termina. Nu la toaa lumea. Dar multi au ghinionul sa vada cum se ofileste iubirea. Si cand iubirea moare, ne ramane realitatea. Cruda realitate.
In realitatea proaspat dezvaluita, se vede ca nu am iubit calitatile pe care le avea persoana aceea, ci am iubit calitatile pe care noi le-am infipt in ea. Fie ca ele erau sau nu acolo. Am iubit ce am ales noi sa iubim. Am iubit ce am vrut noi sa vedem in acea persoana. Am iubit degetele care ne mangaiau pe piept, si ne atingeau in inima, pentru ca ne aduceau placere, nu pentru ea ar fi avut o metoda fermecata de a mangaia.
Iubim anumite persoane, pentru ceea ce punem noi in ele, nu pentru ceea ce au ele cu adevarat.
Iubim pentru ca avem nevoie de cineva, langa care sa ne incalzim inima.
Iubim de frica singuratati.
Iubim pentru ca suntem prosti.
Iubim pentru ca nu stim ca fericirea este in noi, nu in altii.
Iubim pentru ca suntem naivi.
Nu stiu ce face restul lumi, dar eu vreau sa ma las de iubit, la fel cum vreau sa ma las de fumat. Nu pentru ca as fuma mult, ci pentru ca iubirea imi dauneaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu