Flamenco

Devine din ce in ce mai posibila acceptanta frumosului ca fiind ceva trecator. Destin, soarta, dumnezeu, sentimente si alte interpretari de genu' asta nu exista. Sau exista in masura in care fiecare este dispus sa accepte ca visele si dorintele lui sunt la fel de reale ca si monitorul la care se holbeaza acuma. Sau exista doar ca si intrepretari ale mediului care ne inconjoara. Chiar daca un gand este real si il simtim, chiar daca iubirea fericeste si fericirea se simte, existenta ei nu poate fi contestata, in ce masura putem spune, ca exista? Existenta unui obiect este usor de confirmat. Se vede, este tangibil, miroase...deci na...exista.
Durerea sufleteasca este o traire simtita de toata lumea (caci aparent si femeile au suflet.....in ideea ca exista suflet), dar cat de reala este suferinta, durerea sufletului. E foarte probabil ca fiecare simte altfel, si atunci cand vorbesc de fericirea a unui milion de oameni, vorbesc de un milion de felulri de a fi fericit.
Dar la fel cum existenta unui obiect este confirmata doar din vorbele unora, si durerea sau feiricrea poate fi confirmata din vorbele unora. Sau?
Frumosul...nimic nu imbata mai mult simturile ca frumosul. Fie ca este vorba de o atingere, un sarut sau un tablou sau chiar o vrabie care are un comportament neobservat. Frumosul feiriceste. Este greu totusi sa fi satisfacut de frumos atata timp cat sti ca atingerea dedicata tie, a fost dedicata si altora. Buzele care te dezmiarda au fost dezmierdate de alte buze. Tabloul a fost pictat din durere, iar vrabia este de fapt pe moarte.
Avand toate asta in prim plan, cum sa savurezi frumosul? Presupun ca doar prin ignoranta.
Postul se numeste Flamenco, pentru ca asta ascult acum.
Pentru voi:
http://www.youtube.com/watch?v=NuJbZ8B46oQ&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=9V833mLr_j0&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=NuJbZ8B46oQ&NR=1